nu mai trecusem demult pe acasă
satul meu aproape murise cu mâinile pe sus
ca și cum nu s-ar fi sfârșit cele două războaie mondiale
pe cărărui nu încăpeau decât fantome din pânze de goya
câte două sau câte patru dând năvală mereu în jos
murind la obârșii în vechile mituri
savurând ca pe înghețata de căpșuni
nefericirea de a te fi născut sau de vanilie
de frișcă de ciocolată înainte de a se fi introdus
curat constituțional pedeapsa cu moartea pentru români
născuți în secolul al XXI-lea de la șase dimineața
pentru ca legiuitorul să aibă și el vreme să-și dea sufletul
de bună voie și nesilit de nimeni ca la o nuntă neolitică
de pe vasele culturii cucuteni expusă la luvru cu mult fast
cu un cuvânt înainte al lui françois mitterand
pentru poetul-vagabond françois villon tatăl fetei nebune
pe care în pânzele lui goya o cheamă alexia
prieteni din copilărie acum generali plini
m-au invitat la o țuică chioară pe datorie
e ca la bădărău după ce te tunde
să nu te vezi cum arăți în oglinda șpanchie
domnii generali merg destul de drept
ca avioanele pe cerul turbulent
nu prea se mai văd dintre nouri curbându-se ușor drumurile
ca la întorsătura buzăului singurul reper din univers
de care te poți împiedica fericit că ai murit
lăsând după tine pe cineva mai bun decât tine
dascălul butucel singurul om din satul meu
care o înfruntase pe elena ceaușescu
în școala primară coleg de bancă prin 1928-1932
cu unchiul meu dinspre tată
când cânta el SLAVÃ SLAVÃ ÞIE DUMNEZEUL NOSTRU
morții se ridicau din raclă ca și cum ar fi dansat hora-n două părți
moștenirea noastră genetică de el inventată
și de moș micodan flăcăiandri
înainte de al doilea război mondial
dansând cu atâta foc ca și cum
ar începe al doilea război mondial
aveam șapte copii și venea îngerul să-mi pună pixul în mână
dictându-mi ce să-i scriu lui ceaușeasca să lase biserica în pace
privește confirmările de primire și răspunsurile
SLAVÃ SLAVÃ ÞIE DUMNEZEULE DUMNEZEUL NOSTRU
pe atunci făceam naveta zilnic la iași
două sute de km cu locomotiva cu aburi
ai văzut prin filme cum arată o locomotivă cu aburi
iarna trenul era tras de două locomotive
una
tată
mergea cu plugul înainte ca-n siberia
alta stătea acolo pentru când ne întoarceam dinainte înapoi
diavolul comodității e cel care-i face pe oameni singuri
să trăiască așa ca proștii secolul meu nu mai este nici leatul
cheam-o pe alexia să-i omenească pe domnii generali
cu un rachiu șpanchiu pe datorie
tată
viața e ca la bădărău