Natura e adesea ciuntă, atunci când nu trebuie ea tot stă mută
Iar când ai vrea să fie-n fine, oază de liniște, ca-n tine
Ea deodat` își schimbă glasul, foșnind din tot, peste talazul
Ce-i pus să apere-n tăcere, al lumii apetit pentru o vrere
De armonie și speranță, mai trebuie să ai o ață
De care să fii tot legat, chiar și atunci când de ai dat
Tu vei primi mai mult căci vrerea, te face să-nzecești puterea.
Acum când plouă și-i înnorat, aștept pe cerul de decembrie bogat
Cu stele ce de vor să fie, globuri de pom, ele tot fie
Simbol de sărbătoare-n Cer și pe Pământ, când înfrățirea e un lucru sfânt
Între ce-i sus și ce e jos, dar nu normal, ci cu susul susului în jos.
Azi plouă iar în Univers, decembrie e-aproape șters
Din calendarul anului ce-i gata, să se tot scurgă, pân-ce alta
A filei eră va apare, cu ea un nou an în calendare.
Nenaturală-i ziua când, convins fiind de-un legământ
Vei tot privi la anii vieții și vei găsi ce doar poeții
Au presărat vers după vers, cuvinte fără înțeles
Pentru cei ce trăiesc normal, cu bune, rele și habar
Nu au de clipa când dispare, grija din noi și soarta care
Ne va tot duce-n Univers și vom privi cu înțeles
Tot ceea ce nenatural, a fost odată prea banal.