Bunica moartă :
să fi tăiat tu rădăcinile
ce frumos ar fi crescut apoi la primăvară

Eu,tu,el niciodată ea, noi, voi, ele niciodată ei :

să-mi tai venele
să mi le las să crească la soare
capul să mi-l tai
să-l las să crească la loc
cap catifelat, parfumat
mirosind a fulger pe jumătate încărcat

Bunica moartă :

și restul de la o sută, de la suta de-a seară
îmi ești sânge, dar nici aici nu se uită la mine
dacă n-am măcar de-o bomboană săpunoasă.

Noi, nu mai contează :

să-mi tai venele, să mi le las să crească la soare
nu mi-ai fost bunică. nu ești mai bătrână decât mine
de fapt, nici mie nu mi-am fost.
de fapt, la numărul tău răspunde numai robotul
robotul pare că are vocea ta
dar masa pe care stai întinsă nu există cu adevărat
e doar lătrată pe hârtie și nici ochiul drept pe care nici acu nu l-ai închis nu mă mai sperie ca atunci când mă executa la soare

Bunica moartă :
nu știu dacă tot aerul ăsta care iese din mine
e pentru că nu mi-au cusut burta bine

să-mi tai venele să le lași să crească la soare
și sângele uscându-se îmi va pregăti lumina.