Decembrie contemporan

Peisajul stă tencuit sub un cearceaf cam palid
Adăpostit sub stratul alb, deloc prea gros,
Și stau așa, mirat, privind la un frumos
Care-mi alungă foamea, lăsând mâncarea-n blid!

S-a pus promoroaca pe pomi, pe case...
Vin păsări rupte de foame la geam,
Colindă din noiembrie, cântă frumoase
Și-mi tencuiesc găuri prin suflet, an de an!

E frig, e noaptea lungă, oamenii puțini
Zdrobiți sunt țurțurii ce cad din streșini...
Iar norii goi, ar vrea să fie plini
Să ne colinde fulguind, obrajii fără rid, blajini...

Soarele sub ceață râde cam cu dinți, căci Luna
Râde mult mai frumos în nopțile senine...
Vulpile de sete, își ling pe blană bruma
Iar noi cei tineri: bem, cântăm, ne simțim bine...