Cuvintele dintr-o carte
au părăsit-o
au rămas doar sensurile
și semnele de punctuație
cuvintele s-au strecurat în imanență
și i-au creat o aură indestructibilă de logos

Cuvintele din altă carte
s-au strecurat pe limba unui om mut
și omul a devenit orator

Semnele de punctuație
au luat forma podoabelor
unei vampe
ce a făcut din bărbați preșuri
cu care se ștergea
la intrarea în templul imoralității

Cuvintele din cartea unui om idealist
s-au preschimbat în păsări
zburând dincolo de cer
printre pletele demiurgului
și împrumutând aripile
unor îngeri cu aripile rupte

Dacă toate cuvintele ar părăsi cărțile
s-ar crea un vid de necunoaștere
prin care prostia s-ar destrăbăla
cu zombii nimicului

Conduceam pe autostrada gândurilor
o femeie
făcea autostopul
am oprit
și am luat-o în mașina
cu benzina – potențialul propriu
ce consumă vocația de poet
travaliul împinge efortul
dincolo de limite
și umple așteptarea
căptușită cu spleen
cu efervescențele gândirii
am oprit într-un cafebar
cu mocheta verde a unei întrebări alcoolice
cu terasa ocupând un spațiu virtual
în care mesele plasticate
vorbeau între ele
în limba nemișcării
ca să treacă timpul
și am băut
un espresso lung cu lapte
i-am luat mâna
care făcea arabescuri prin aer
și din ea au țâșnit fluturi
pe aripi aveau imprimate
ipostazele pasiunii
mi s-au așezat pe ochi
și am început să văd o altă realitate
în care estetica și frumusețea
erau arhetipuri
anormalitatea avea dioptrii enorme
și se împleticea printre culori și lucruri
am luat femeia în brațe
și spațiul meu și-al ei
prin interacțiune s-au contopit
creând un eu intim
în care genul feminin și masculin coexista
am sărutat-o
și dintre buze
a căzut un gând
în ceașca cu espresso
s-a dizolvat
și cafeaua a căpătat gustul iubirii
am plecat
și localul s-a umplut cu păreri de rău
mi-a cerut s-o las
la intersecția dintre un sine și un eu
a rămas în urma ei un parfum evanescent

M-am trezit din visul diurn
și am văzut femeia
cum urca în spirale de lumină
cu un eu propriu
rămas închis în părul ei.