totul îmi venea în sprijin
ascunzându-mi vârsta
continuu
și aripile ciuntite inutil fără ca eu să știu
iar timpul căzuse pradă
plasei de păianjen
pesemne
cineva trimis din cer
își găsise o nouă victimă

*

barba îmi creștea zi după zi
pe fața unei lumi adormite
sufocând o țară
cu umbra-i fierbinte cu
tăcerile ce duc oameni la muncă
atunci când bunicii se opresc din povestit
pe sub castani
ce frumoasă ești fără
să spui nimic

*

mă uitam împrejur, cu grijă
să mă pot ascunde
și cineva să-mi aducă fărâmături
cum o pereche de îndrăgostiți
cu alb curat pe piept
în fond sunt născut aici
din inima plăpândă a marilor întrebări
ce mici se văd oamenii
apoi n-a mai trecut nimeni

*