câmpiile minții sunt golite –
burdușite cămările de hârtie
.
o pastă arămie unge aleea și cerul
se prelinge amenințând griul hainelor fluturând
sau cel puțin buzunarele
merg în întâmpinarea zăpezilor și am
tracul specific adolescenței
când ea mă aștepta la ieșirea din liceu și aveam grijă
să nu i se pară că mă uit după altele
.
pantofii îmi reproșează mersul prea iute
o frunză albă îmi cade în ochi, trec prin dreptul liceului
după colț deja ninge
nările se dilată flămânde, aerul de bazalt pătrunde cubic
ea este încă în același loc
mai crede în zodii – eu mi-am convertit anii în hârtie
trec deja prin nămeți și mă irită foarte că niciun fulg nu m-atinge...
.
cămările ard mocnit, Iarnă, nu mă uit decât la tine,
ai venit