Locul nu-l știu, nu se întâmplă nimic, e hain,
arborii se îmbracă cu zăpadă grea,
vântul subțire trece călare peste păduri,

undeva mai departe, o gară veche și sumbră,
în spate, o bodegă în care se bea viața,
cineva înjură, se ridică și amenință;

se face liniște ori poate ceilalți n-au chef,
prin geamurile sordide trece un tren,
în lumina slabă a peronului, femeia cu nădejdea trădată.