poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-11-21 | |
Tristețea doare, până moare, negrul din inimă se-afundă
Mă simt lovit de-un val din mare, noaptea eternă stă să se abundă. Mintea a stat să mai mistuie, gânduri ce sunt doar țepi și cuie Obrajii stau să se aprindă, de nu îi ud vor face o blidă. Gâtul îl simt uscat de foc, mă simt într-un incendiu tot Inima-mi stă să iasă din pieptul gol, dar nu găsește loc pentru survol Stomacul e tot acid clorhidric, în pieptu-mi e totul teluric Picioarele le simt înțepenite, de plumb îmi sunt și nu pot să se-agite. Un tot eu sunt în totul meu, sunt trist profund și îmi e greu Îmi e cumplit să pot a crede, că tot trecutul e scăldat și șede La simpla batere de vânt, când acum sunt, acum nu sunt Îmi e cu neputința a spera, că mai poate fi soare și în viața mea Îmi e absurd să vreau a zice, că mai pot spera în ziua ferice Îmi e și e chiar foarte rău, să mai pot tânji în gândul meu La un puțin neînsemnat, atunci când îți este bine și nu altă dat Când totul e culoarea morții, când și așa toți mateloții Chiar și de vor nu mai pot șede, alături de gingașele corvede. Plâng, mor și reînviu, ca drama mea să o descriu Și să rămână unicat, să fiu doar eu cel suspinat Ca toți ceilalți să se tot inspire, din drama mea cu patru fire Și doar în clipa albă a sorții, să poți a crede-n cursul vieții.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate