Păsări albe ca niște eșarfe înnodate într-o dimineață de toamnă
firișoare de lumină albastră se infiltrează ușor ușor în fiecare celulă
mă desprind din corp să mă strecor pe lângă oamenii în negru
pentru o ultimă promenadă în același parc
iubesc la fel de nesățios natura
ca și cum as fi un microorganism util pentru viață
ascult aceeași muzică excentrică în căști
din dorința de a ignora claxoanele de mașini clopotul de biserică
subit cerul se închide în gri șobolan
mă așez pe aceeași bancă într-o stare meditativă de a scrie

voi ai mei să nu umeziți de tristețe batiste
îmbrăcați –mă cu flori de imortelă
vreau inima să-mi bată în trup de copil.