cine a scos lumina din tablourile tale
și-a așezat-o dincolo de munți
în norii zdruncinați de vise,
cine te-a scos din mine pe furiÈ™
și te-a trecut peste apele învolburate
în limpezișul memoriei;
nu știu a câta carte deschid cu tine
oftând dintre coperți,
de câte ori te-am așezat pe pânză
sperând să te-ntâlnesc în desișul pădurii
unde nimeni nu are chip,
afară de doi îndrăgostiți
schimbându-și porțile
pe o singură fereastră
ascunsă între anotimpuri;
ce n-aș da să fim un pârâu
să șușotim printre pietre
incantații lirice nebănuite
în schimbul unei ore de iubire.