a mai trecut o zi
ca o adiere de vânt
printre spițele din roata timpului
ordinea alfabetică
e mai potrivită pentru dorința de mâine
cu foșnet precaut

tremură speranța
cine știe cu adevărat dansul gândului
cel mai fidel copil al lui
cu iubirea preferată
înspre seară

se opune unei plecări atât de grăbite
către imperiul pașilor pierduți
unde la marginea nopților
toamna descalță copacii
mult prea cărunți

pe umeri agață o zi cu pașaportul deschis
la o altă filă
ce mai contează dacă-i impară
perechea unui strigăt
pe o mână dintr-un cerc
pe un deget dintr-o vară
un inel albastru
de tăcere
pară.