aici nu accept mai puțin,
dacă înțelegi iubirea
ca pe o funie de care atârnă inima mea,
pendulă între rătăcirile tale
și unghiul mort în care rămân suspendată după,
neștiind că noaptea mea începe acolo unde te sfârșești tu;
din beznă se simte un aer strangulat
o tăcere fără nume mă stăpânește,
tu
eu
nimeni;
cea mai grea e dimineața
poetului fără lumină,
condamnații la (ne)iubire se tânguiesc
în mine,
nu știu ce să le zic,
viața e o margine
și toți se lovesc în muchiile tale,
unde e iubirea,
unde,
niciun pom nu-și scutură frunzele
să te acopere,
rămâi mai gol decât întunericul
bătând în ușa muribundului.