despre viața mea adevărată
nu vei putea scrie decât o poveste adevărată
ca un soare ascuns în merii din fața casei
unde privighetoarea revine-n același cuib
și-mi cântă de mai bine de nouăzeci de ani
de atunci pomii nu mai sunt puiandri
câți ani aveam eu când mă-ntrebi
tata plecase cu bărbații din sat
la curtea boierului antoniu
care locuia mai mult la bucurești
dis-de-dimineață se vedeau fumurile
de la hambarele de la bălteni
până înspre capul dealului cale de șapte poște
dacă pui mâna streașină la ochi îți pot arăta
ajunși în curtea boierească
unii au luat docarul cel nou
care-l aducea pe boier de la gară
s-au plimbat cu el prin curtea înghețată de frică
au înjugat boii și au tras brazde în jurul hambarului
după care i-au dat foc
prea multe nu a luat nimeni
pentru că erau neam de răzeși
la noi nu a fost foamete ca-n alte părți
nu a venit armata să tragă cu tunurile
în cei flămânzi mai ceva ca-n texas
unde erau pistoale am adăugat eu
observând cum din fața mea
o pasăre zboară -n zig-zag îndârjind
pământul gol ca omul înainte de moarte
la noi răscoala despre care-ai citit
a fost numai în trei părți ale satului
pe urmă am aflat că foametea prin alte locuri
a fost potolită cu tunuri adevărate ca la război