Te numesc Venus muritorii printre stele,
Ești dușmănită și temută printe ele,
Ai aura mai luminoasă și mai largă,
În ochii tăi privește lumea-ntreagă,
Ești pizmuită, raza ta este temută
De trecătoarele comete și de luna mută.

Te-am simțit când ascultam iarba crescând,
Vorbeau în șoaptă cu pământul, tremurând,
Și inima am tăcut-o, să nu mă mai distragă,
S-ascult povestea ta de vis, întreagă,
Iubirea-n suflet, dintr-un suspin se naște,
Simțeam durerea lipsei tale că mă paște.

M-am speriat de frica ce m-apăsa pe gene,
Simțeam pe ele lacrimi străine de-ale mele,
Buzele flămânde se adăpau cu o tăcută sete
Ce fără milă se scurgea în picături încete,
Și trădătoarea inimă mă îndemna să le primesc,
Un rob tăcut, lumina ta acum plecat cerșesc.

De-atunci s-au scurs milenii dureroase peste mine
Și nu mai știu ce-am fost odată-n viață sau cine,
Și ceru-nduioșat era, de-a mea chemare fără urmă,
Dar nimeni n-auzea sau nu dorea ca să ți-o spună.
Văzându-mă, milos pământu-mi cere să m-absoarbă
Și să devin, privind la cer, un fir de iarbă.