M-am săturat, prea multe lacrimi curg
Pe scoarța obrajilor, ca și omizile,
Durerea îți intră pe fereastră în amurg
Și se strecoară-n vis, rupându-ți aripile.

Nu pot să am un vis curat, frumos,
Să nu mai simt durerea că m-apasă,
Mă simt pătruns de-oftatul ei gelos,
Ce-n loc de apă, îmi umple-a mea carafă.

Am încercat să fug în stradă, să m-ascund
Între mulțime, pe lângă mine treceau femei,
Și în durerea lor simțeam că mă afund,
Durea și rana ce lacrima lăsa în urma ei.

Și speriat, m-am înălțat pe cer să mă ascund
După un nor, după o stea sau după soare,
Și am deschis iar sufletul, acum plăpând,
Să pot s-adorm puțin, în pace și-n uitare.

În vis simțeam că-s prins de brațele iubirii,
Și cu săruturi calde, rănile mi s-au închis,
În vis i-am mulțumit lui Dumnezeu și omenirii,
Căci nu durerea crudă, ci iubirea m-a învins.