dacă
aceeași lumină ne mângâie ochii
nesățios cu chipurile noastre
același lut unindu-se în două trupuri
în păcat ne dăruiește-mbrățișarea
aceeași nevoie mistuie depărtarea
și ne alintă cu sărutarea unui gând
aceleași cântătoare cuvinte
ne tac în marele tril al iubirii
și-același soare zilnic ne apune
ca-n zori să ne renască povestea

dacă
două misterioase lacuri uimite
împletim împreună un singur colac
două zbuciumate incertitudini
ne decantăm într-un singur concert
două bătăi de inimi amorsate
explodăm într-un singur copac
două poeme încă nerostite
ne-mperechem în același context
două identități contrarii absolute
inexistăm către același colaps

nu mai e dubiu suntem... condor