Nebună tinerețea mea de-atunci
Pe uliți prăfuite, dealuri, vale
Lângă umbrite maluri și prin lunci
Spre dragoste-alergând fără-ncetare

Când, undeva la capăt stins de sat,
Sub niște meri cu crengile-aurite
Am întâlnit o fată de-mpărat,
Sărmană fată păstorind la vite.

Iar eu profesor tânăr, zeu fluid,
Crezând că orice fruct mi se cuvine,
Am reușit din basmu-i s-o desprind
Și s-o aduc plutind în vis la mine.

Și ne-am iubit în iarbă ca-ntr-un pat
Acoperit cu streșini mari de lună
Fiind, știam, întâiul ei bărbat,
Ah, tinerețea mea de-atunci nebună!