Erau două grade-afar' și-mi venea să urlu,
Priveam din geamu-ncețoșat,
Către viitorul sumbru.

În cas' mai lumina cu-o ultimă sclipire,
ceara ce mai purpura,
a lacrimei lucire.

În cas' noi învățam la lampa de petrol
cu trei cojoace rupte,
și un ceai de tei febril.

Erau doua grade-afar', părinții-mi tremurau,
ascultand la radio,
cum romanii-afar' mureau.

Și-n cas' stăteam ascunși și-mpărțeam tot ce aveam
chiar si un colt de paine,
dar cu-inima-n dinti ieseam!

Se-auzeau gloanțele-n rafale ricoșând
Erau două grade-afar'
și toți românii urlând.

Acum - priveste ce-am avut și ce-am primit
sufletul, ocara lui,
povara ce-am pătimit.

Și sunt două grade-afar' și minți de bine,
numai tu române uiți
ale patriei suspine...