Sunt zeu? Nu cred, pentru că plâng, nemuritor aș fi,
Nici om nu sunt, căci aș avea măcar hotar și bucurii,
Și nici în mare nu-s delfin sau din corali o floare,
Nici chiar o stea, ce în a cerului abis, abia răsare.

Din când în când, mă simt un pom cu trunchiul gros,
Tăcut, cu rădăci înfipte în cerul generos,
Ramurile îmi mătură pământul cu frunzele sărate,
În mare, sub un val, strâng visele femeilor trădate.

Noaptea sunt vultur, am cuibul pe un munte argintat.
Adun toate lacrimile ce le-a băut pământul însetat.
Le strâng în picături, într-un izvor cu apa rece, vie,
Să dea speranță rugăciunilor plecate, din sclavie.

Am reușit o rază de soare să fur și una de la lună,
Trei zile le-am ținut în suflet, învelite-n humă,
Și-am îmbibat cu ele, versurile mele de iubire caldă,
Citindu-le, să simți din nou că viața ta-i întreagă.