Am inima nebună-nflăcărată, sălbatică, dogoritoare,
Nu are stăpână, nu-i pasă că mă doare,
Mă arde pârjolind pe-aici prin suflet și în cer
Și calcă totul în picioare cu potcoavele de fier.

Îi dau ca fân, jăratec din suspine și doruri crude,
Abia născute și fragede îmbrățișări din vise rupte,
Apă îi dau dintr-o fântână-ascunsă pe steaua căzătoare,
E încă sus pe cer, iubirea mea o ține să nu cadă-n mare.

Aleargă zăbăucă la orice picătură de durere ce cade,
La orice speranță ce se zbate în uitatele năvoade,
Ce multe alte inimi reci le-au aruncat să prindă
Iubirea fetei ce-n rugăciuni viseaza în oglindă.

Astăzi este tristă, i-am pus în iesle un vulcan cu lavă
Dar nu îi este foame, întoarce capul parcă-ar fi otravă,
Simt mâna udă când o țesăl, e o lacrimă de sânge,
O, Doamne, ce minune, și inima mea plânge.