cresc pete, suvițe de sticlă le leagă mănunchi
împrejur e o singură sală, aici unde vezi, nu vezi, e afară
dimensiunile se ocolesc unele pe altele, cu temută sfială
cerul dă să umple paharul cu gura-n jos, insistă, dar
lumina închisă în șipuri minuscule se zvârcolește
apoi cântă
fiecare sunet stoarce culori, pete crescând,
lumea nu mai există demult, era doar o proiecție falsă
sticla curgând în fostele albii este coagularea deziubirii
afară aici, vezi, nu vezi, este opusul proiecției,
nu îndeajuns de paralelă