M-am revărsat din cer, purtat de-un fulger,
Simțind că cineva pe stânci mă cheamă,
Frumoasă în durerea sa, o fată înger,
Învăluită-n geamătul șoptit de teamă.

Am vrut s-ajung mai repede să o ajut,
Dar pala unui vânt s-a pus în fața mea,
Un nor stângaci m-a-mpiedicat și am căzut
Pe-aceiași stâncă unde ea gemea.

Nu știu cât am rămas acolo lângă ea,
Simțeam un plâns că îmi cerea s-o iert,
De am căzut e vina ei, să iau aripa sa
Și de sunt supărat pot chiar s-o cert.

I-am spus că nu vreau sacrificiul său,
N-ar mai putea zburând să mai viseze,
Ea e un înger bun din cerul meu,
Lăsată pe pământ să mă vegheze.

M-am aplecat spre ea și am văzut,
Ca mine doar o aripă avea,
Și în genunchi, c-o plecăciune i-am cerut
Să devenim un singur înger pe o stea.

Am prins-o-n brațe, cu-n sărut ne-am înălțat
Și-mbrățișați am devenit un singur dor,
Uniți de două aripi si de dureri legați,
Să dăm iubirii pământene ajutor.