Am învățat să-mi mușc durerea,
S-o-nsângerez, să nu cerșească,
Mila, când se așează pe-a mea față
Și-n zâmbet să își facă casă,
Etern în viață să o port ca mască.

Am învățat să-mi sting privirea
Ce se aprinde, când pe-o bancă,
O inimă în două suflete, cu un sărut
Se leagă disperat într-o iubire-adâncă
Și face lacrima să mi-o aprindă crunt.

Am învățat să mă afund în somn
Și visele să le adun din umbre,
Spărgându-le pe rând cu un suspin,
Să ard doar cele triste, sumbre
Și din cenușa lor să nască-un crin.

Și în petale albe numele să-ți pun,
Închis apoi c-o sărutare într-un vis,
Am să-ți strecor o rază pe sub gene,
Să simți că undeva departe, în abis,
Un suflet ce iubește nu mai geme.