și cald și rece
vântul sfâșiat
de sârma ghimpată
ferestrele se colorează
cu nuanțe de plumb
nimic mai mult
decât un gând de frunză
cum sclipește setea de sânge
în ochii uliului porumbar
sentința toamnei exilează
cântecul privighetorilor
mâinile tremură
sângele se subție
cu șoapte frânte
alunecăm în splendoare
sub mărul din prag
cântă oase împrăștiate
întregul și partea
nu mai consună
intră cu minus
sub radicalul zăpezilor
poemul se stinge-n înserări
de cenușă