Poate-am greșit că ți-am tot spus
de mii de ori că te visez,
că-mi poți opri pașii spre-apus,
să ne întoarcem către miez

acolo unde-au stat cândva
suspensii-n puncte risipite,
între un sud și-un nord, ceva
menit să lege sorți lovite...

Poate-am greșit să-mi fie dor
de tine, de îmbrățișare
și am uitat că trandafiri ne mor
când, norul, ploaie nu mai are,

când vântu-l suflă către port,
îl urcă-n barca pustiirii
și eu rămân, la mal, un fort
să duc în cer podul iubirii...

Poate-am greșit într-o sperare,
nevinovată, și mă sting
din ultima înflăcărare
și, iar ,în vise, am să ning

cu fulgii grei, să te strivesc
sub dorul meu nemărginit,
poate-i greșit să te iubesc,
poate vei ști că te-am iubit!