am căzut pentru a avea de unde mă ridica
la înălțimea iubirii tale
femeie ce mi-ai dat chipul
lumina și curajul de a alerga
spre floarea de colț a timpului nemultiplicat
încă alerg la braț cu tine
imaginație
mama

suprapun ce am realizat
împliniri și neîmpliniri
încerc să le adun între culori
o sumă de nedefinite nuanțe
găsesc alte și alte posibile umbre
curioase la ce s-ar întâmpla
dacă s-ar întoarce roata
din lemnul timpului cedat
unui atelier unde se construiesc
cercuri ce aleargă
anotimpurile

discret la foalele unui autentic fierar
îmi regăsesc cercul și sârma îndoită
cu care alergam
pe ulițele satului cu piatră de râu
și cântec de vioară
a plecat arcușul pe un drum cu asfalt
a mai rămas doar vioara
cu lemnul crăpat
într-un pod de la etajul dărâmat
voi pleca și eu
și tu
și…