am înnoptat pe sub ușa unui azil de noapte
strecurat de un poștaș înduioșat de
povestea din spatele brazilor cenușii
care-mi țin loc de ochi și umbră
vor crede că ești o scrisoare mi-a spus
nu m-am risipit nici o clipă prin trecerea mea spre ziuă
atât doar am visat că sunt devorat de lupi
carena pieptului meu șuiera desfăcută în viscol
iar inima încerca să îi sperie cu bătăi zgomotoase
în timp ce ningea peste ea
ultima a fugit o lupoaică
se tot uita în urmă
de parcă ar fi pierdut ceva
zăpada se înroșise aproape de Irkutsk
lupii au plecat dar inima mea cumva eliberată nu putea zbura
o mai încurcau niște coaste
m-am trezit și părul mi-era violet cărunt
ca al tuturor oamenilor străzii care mai dormiseră în patul
acela înaintea mea
sub pernă cineva milostiv
îmi îndesase căteva copeici și o adresă
era de la o capelă
o fată moartă mă aștepta frumoasă
parcă tocmai atunci își părăsise ultimul răgaz
am primit o vodcă și un pelmen de la o bătrână
spasivo zic vreau să mai adaog d-zeu să o ierte dar nu știu cum
sorb vodca bălmăjesc un dobrâi deni
și plec mâncând din mers pelmenul fierbinte
deodată pieptul mă doare mușcat
mă întreb dacă nu cumva ultima lupoaică nu a lăsat un pui în pieptul meu
mă prind cu mâna de balustrada realității
caut o unealtă să o smulg să o port cu mine
e scurtă balustrada și scara e prea lungă
abisul mă așteaptă undeva lângă Irkutsk
plecarea e diseară pe sub ușa azilului de noapte