imagine tremurată
undeva între aburii ce urcă leneș din cana cu ceai
și fâșia de lumină ce coboară prin fereastra de sus
caut înțelesul vieții în desenul vascular din tavan
observ încă o fisură în zid
mă uit iar la ceas
de parcă ar trebui să se întâmple ceva
ceva firesc ca o explozie
o sală de așteptare aruncată în aer
o cameră umflată de absență proiectată violent în sus
și mă gândesc că ieșirea din cadru trebuie făcută cu capul înainte cu ochii deschiși cu zâmbet glorios
dar nu pot să mișc niciun mușchi
doar umbra mi se rotește
și toacă mărunt timpul în amintiri netrăite gesturi neterminate cuvinte nespuse
ora două
încă ai putea să apari să dezamorsezi starea asta
dar se face târziu
dâra de lumină se târăște sângerie pe pereți
se curbează după conturul ceasului
poate dacă îmi țin respirația încetează și ticăitul
numai păianjenul care neștiutor alunecă în ceașca goală strică echilibrul încins al camerei
din care țâșnește un flash orbitor
de parcă cineva s-ar fi grăbit să prindă clipa
sau poate deja s-a întâmplat
și am ieșit cu ochii închiși