când așez pe masă demâncarea mi se pare că sunt unul
ar trebui un amândoi ce să-și dea cu părerea
dacă puiul e umplut cu întregire

de când ai plecat pasărea își ia zborul
la fiecare cină

puteam să fiu orb de simțire
încă mai vocalizez masculinitate
aș fi putut să-ți ucid amintirea ca pe un gândac
ce îl ții acolo deși știi că va procreia
dar eu te aștept ca prostu'
în fiecare dimineață cu o cafea fierbinte în mâini
lângă marginea ta de pat...

... dar acolo nu e nimeni