în ziua de azi, lumea nu mai are nevoie de iubire
cel puțin așa am înțeles eu după ce am ieșit din coma profundă
mai mult cârpit, cioplit, adunat

ieșisem pe stradă cu mintea plină de iubire
ochii mei lăsau iubirea să curgă-n valuri
brațele strâgeau aerul
și iubirea eram eu.
ce folos,
lumea se dădea speriată la o parte la-nceput
apoi o palmă, un pumn, o piatră
pe tăcute,
fără cuvinte de prisos
ploua cu ură, cu sânge, cu uimire
iar noaptea cuprindea totul: ochi, suflet, minte
strivindu-mă sub indiferență

m-am adunat, cioplit, cârpit, împietrit
și am luat drumul uitării târând ura lumii prin colb
iubirea, cine mai are nevoie de ea, când nici măcar timpul...