În paradisul meu mișcător
te iau de drept înger acoperit de memorie
o margine sub care îmi adăpostesc infinitul
de toate fiarele lumii
și mă prefac că zâmbesc cu
dinții plecați

cu aripi în care crește zborul
și căderea
totuna e să te iau în brațe sau să te
părăsesc nepăsătoare

o secundă
și mai puțin
atât îi trebuie imaginii să
se lipească de retină și să ajungă stare de spirit
sculptată-n timp
ca-n filmele lui Tarkovski