mă trezesc în fiecare dimineață
cu iluzia unui sevraj mai decent
dar mă mulțumesc cu aceeași pâine cu margarină
(ascult gălăgia dementă din stradă)

îmi învelesc trupul cu hârtie albă
las semenii să dea autografe
și pornesc

voi împărți mereu țigări pe drum
(știu că așa îmi vând boala)
și cumpăr alta din spatele ușilor automate

dar dulapul ăsta de hârtie
(unde cred eu că-mi este sufletul)
are lacăte ruginite
(cheia rămasă undeva în istorie)
și lucrurile pline de praf(încă din primul păcat)
iar moliile se îmbie una pe alta
spre a lua o cină