în fiecare după amiază
încep remușcările
și disoluția sinelui

începi atunci să lucrezi
o formă (scrii ce știi!)
pentru ca în măduva zilei
timpul să nu mai fie steril
să nu se destructureze nici ritmul
nici umbra copacilor

concertul de vocabule (zice nu mai știi cine)
e simfonia strămoșilor orbi
dar ideal pentru histrionul poveștii
e să recupereze din cuvinte realul
arome de buze încinse
țipătul lunii din gura vârcolacilor
delir și carnagii de zăpadă
din patul îndrăgostiților

refuză să mai suspende
pale de vânt în frunziș
ori să ghideze spre nord
puhoaie de fluturi

vrea numai pietriș diform
graminee ușor de manipulat
și pantofi
pentru traversat moartea