poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-06-12 | |
De obicei mă pierd când citesc, intru în poveste, iau un scaun și urmăresc
Mișcările personajelor, inimile cum se mută de pe-o parte pe alta Îmi fac prieteni, îmi fac o familie, e mereu liniște, pădurea e de un verde perpetuu Ninge uneori dar mâinile nu îngheață, sunt lemne de foc, prăjituri și ceai cald Iubirea se simte în aer ca o păsăre deasupra cuibului, nimeni nu atinge pământul Dimineața pe spatele meu este un câmp verde cu iarbă plină de rouă Bărbatul care se descalță și merge pe aici se poate vindecă de boli Poate da timpul înapoi să fie din nou copil, să alerge, să alerge În timp ce din colivia toracelui ies fluturi imenși, de doi metri Cine e bărbatul care poate face o astfel de scamatorie?! Chiar aici pe pielea mea dimineața când draperiile încă sunt trase Și întunericul geme sub lumina albă a cărnii, chiar vreau să-l cunosc Altădată mă pierd în tren, fereastra e deschizătura spre interior, privesc pe geam Și văd și mai bine în mine, niciodată nu e la fel, în afara câtorva elemente de decor Care nu se schimbă, părinții, casa, sângele trișează, își mai schimbă culoarea Uneori mă mint și visez la un iubit simplu ale cărui mâini sunt doar pentru mine Și el cu brațele lui va trebui să sape, să caute, să dea de-o parte, coaste, grilaje El va trebui să știe să tacă alături de mine în fața unui drum care nu știm unde duce Mă pierd în cărți, în mine, în călătorii, când stau cu fața lipită de fața ta Adâncimile mă atrag inexplicabil, am o poftă incontrolabilă de adânc și în toate aceste Momente mă comport ca un copil în fața unei înghețate, uit de mamă, uit de lecții Când sunt în fața mării brusc sunt lucidă, îmi e frică, stau doar pe plajă și privesc Citisem undeva că frica te face mai inteligent și poți găsi soluții pe loc În fața mării nu am soluții, orbesc, creierul devine gol, nu pot elucida Deși știu să înot, niciodată nu am înotat în mare
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate