se strică vremea fie e prea cald
sau vin inundațiile și iarna acoperă
releele telefonice în care-ai înroșit toate liniile
arată-te măcar nouă vorbim într-una numai despre tine
noi oamenii-știri nu mai știm ce să ne facem
când pământul e făcut numai din mahalale
vorbim dar nu te vedem nu te putem atinge
ca pe o piatră rară de la o bijuterie victoriană
ce tocmai a fost scoasă la licitație
ne uităm orbi la panourile publicitare
căutând să dezlegăm misterele eleusine
și capriciile lui paganini
tăindu-ne voia toate mofturile
așa cum ai defrișa o pădure infinită de stepă
pentru o viață falimentară din universul falimentar
pipăibil numai când se aruncă cei doi bănuți ai văduvei
auzindu-se ultimul răcnet al ființei
pentru adevărul deschis ca o ușă enormă
pe care intră drumețul sugrumat de o tristețe imbatabilă
campionul en-titre
care nici nu și-a mai pus mănușile
nu s-a mai așezat pe cântarul
care măsoară sufletul din om
și fiara lui
cu precizie micronică nanoscopică
exact în momentul în care atingi pefecțiunea
se întrerupe curentul de la morile de vânt
luciditatea ți-o ia înainte trișându-te
barbar ca o stepă neinvadată de nimeni până la tine
dornică de viitoare bătălii de viitoare defrișări
pentru atât de răsunătoare victorii
pentru noi bârfitorii pământului-mamă
în mistica iudaică și eleusină