Merg pe drumul căinței, cu ochi-nchiși și ud.
Nori-n lacrimi, mă bine-cuvintează,
Și razele de lună mă protejează ca un scut,
Și-mi luminează poarta, unde iubirea se crează.

Dorul de tine mă alină și mă salvează,
Îmi astâmpără durerea și setea,
De foame îmi ține patima, ce-mi donează
Îmbrățișările tale și eternitatea.

Pe cer, semăn stelele dorinței ce le port în inimă,
Ici-colo, mai scapă câte una și cad tăcute,
Se pierd în neliniștea unei fete, ce o pune într-o lacrimă,
Și o așează să crească pe altarul iubirii pierdute.

Sper iubito, îmbrăcată în cămașă cu flori de cer,
Ca una să-ți cadă în poală, într-o vară,s-o-nlăcrimezi,
Să o pui în altarul de fecioară și-n rugăciune eu sper,
În sufletul meu de te chem, să te așezi.