vasile teiubescu și cu zoe teiubeasca
se curtau șăgalnic sub ultimul felinar al peronului
într-o haltă unde trec doar trenuri arogante
într-o viteză ce-ar părea doar o dâră de gri-bazalt

șinele răsucite, alcoolice, nuîndeajuns de paralele
smulgeau felii din tălpile tenișilor,
el îi recita din opera unui poet ratat, ea rata poemul
cu degetul cârlioțând suvițe aparente pe tâmpla dinspre ieri –
avea acolo viitoare amintiri tăinuite, cu trădări și suspans

în aer miroasea metalic a iminență, ceva
stă să se întâmple, un fel de ploaie orizontală, neatingând decât
firele de telegraf
și aripa un păsări zburătăcind din poemul neascultat

la un moment dat – precum fiecare moment este doar dat și nu preexistent –
el o sărută nenimerind gura, pe colțul surâsului silit amabil
din gură-i țâșni un tren neanunțat de semnale, îi lovi bărbia:
- sunt însărcinată
prezumtivul tată se scobi între dinți cu unghia degetului mic și mușcă fraza:
- doar am zis că nu-ți mai recit din anonimi

punctul ge al întâmplării: vasile teiubescu unge șinele cu lacrimi de emoție
zoe teiubeasca adună traverse din poeme nescrise
intempestiv, deși v-am anunțat că stă să se-ntâmple,
un tren vertical iubiriu îi spulberă pe amândoi cu tot cu haltă – fu iubirea expres
prima-ultima oară prin părțile acestea

gri-bazalt cu roșu dă bine

peste vremea sorocită, din direcția opusă venea pruncul care
va deveni un poet de seamă
de-o seamă cu destinul, fiindcă doar poemul este trenul
poetul mereu doar o haltă

sfârșitul întâmplării, suspansul și trădările sunt anonime, bărbia citește mai departe
sunt trenuri ploi, sunt ploi rotunde, sunt halte în clipă
și intenții
totuși, gri-bazalt cu roșu va fi mereu oriunde la modă
dacă ați înțeles povestea, moșiți măcar pruncul