ecourile mi-au deschis rana
armindeni
mă făceau să plâng
lacrimile ploii din mai
își rescriau cuvintele ude
în bătaia vântului
ce merita brațele deschise
spre o îmbrățișare
durută

în genunchi ceream îndurare
unor alte brațe
ce parcă-și chemau ajutoarele
din cercul de vreme
al iubirii cu destinație precisă

femeia din visul devreme
sau poate de prea târziu

furtună în coroana unor pomi
ce nu mai sunt atât de verzi

crengile rupte
atârnă visele pe o culme
nu prea înaltă
dar nici pentru rufe spălate
în livada cu cireșe
de mai.