Vrusei să scriu cetire ca să fie-aminte
Unui străin necunoscut ce va să fiu tot eu:
Că rodul vremii ce curge negândită înainte,
Se naște tot din înșine, acum, mereu...

Þi-aș fi luat din bolta largă-un pumn de stele
Să scrie sub parafe cum ca tu posezi.
Sub luminițe să ne-ntindem pe podele,
Când vremea lor s-a dus, a noastră să o vezi.

Și din obor să-ți iau podoabe parfumate,
Am vrut să-nceapa ziua asteptând să plec,
Să am de un’ să viu cu lucruri fermecate,
Pe gâtul tău iubit, săruturi să petrec.

M-aștern între cuvinte și stau la tin’ la piept
Și gândul meu de sete, să-ți fie-ndestulare,
Răsai ca luna seara! De unde nu ești eu te-aștept,
Tovarăși fim de drum, și pasul tău cărare!