Petalele-n lacrimi se transformă,
Și sarea lor usucă sufletul,
Ca și pământu-n care sunt născută,
Durerea-mi pătrunde cugetul
Și face moartea să-mi fie plăcută,
Și inima să mi se-adoarmă.

Sunt floarea blestemată să dispară,
Pierdută-n universul fără nume,
Ce singură-n singurătatea grea,
Doar rugăciuni șoptite poate spune,
Ce nu mai are nimănui să dea,
Și nu mai poate nimănui să ceară.

Iubirea mea a fost dorită-n fericire,
Și am urmat doar calea inimii,
Dar moartea a vrut iubirea să-mi lovească,
Și să transforme patima în lacrimi,
Și viața-n el să se oprească,
Așa sfârși a mea iubire.