ai observat cum s-a prăbușit vremea
și imaginea lucrurilor de sub cer s-a răsfrânt
pe pământul alb cuprins de neagră melancolie?
aparțin unei lumi care cu greu se eliberează din contingent
aidoma lotrilor voind să te sfâșie
să te împartă la drumul mare ca și cum din suflet
ai face fâșii largi pentru a bandaja rănile nevăzute ale lumii
dezvelit de sine viețuind sub piramidele cenușii ale cotidianului
în lume există mai multă poezie mizerabilistă
decât trecutul de piatră și de os
clipind pătimaș de sub sprâncene
în loc de sânge ducând spre inimă
echinocțiul de fum al unei personalități mult prea accentuate
pentru a putea fi interpretată altfel decât în maniera y king
singura lume din cărți care a dăinuit mai mult decât lumea
și decât omul fără destin ridicându-și
ancora cu o mie de lanțuri subacvatice
un fel de păianjen uriaș întinzându-și
umila înțelepciune miriapodă pe imense sfori de argilă
țesută din versuri nemuritoare
dezbraci armura invincibilității
și o ștergi cu lacrima ierburilor
de florii crescute în formă de cruce
întrebarea fundamentală te aduce
la originea tuturor lucrurilor
strecurându-se –n răspăr precum iedera
omul fără însușiri întins pe drumul plin de colb
mult prea comun ori prea vulgar pentru a opune
cât de cât o replică lumii înțelegi că ție
ți s-a dat să descifrezi cu magii configurația norilor
luciditatea ți se așează pe chip drept unica ta mască
noaptea înstelată apune și se pierde
în biografia antumă de vise ucise