moarte lor am scris pe ziduri și orașul a respirat pentru prima dată, orașul
a clipocit minimalist. o puritate aseptică ne va călăuzi spre
club. o discuție liberă, un ceai. prin tricou se vede coasta, prin tricou se vede o
rană. mai avem timp pentru o țigară, mai avem timp
pentru un număr scurt (primăvara vine cu păpădii. apar cum apăreau în

secolul XVIII) că nu mai avem poeți frumoși. sînt la fel urîți ca maestrul. am înțeles
asta în timp ce stăteam pe un scaun
de piele. cînd așteptam Ședința. poeții din România
sînt urîți. nu știu dacă are vreo legătură
cu apusul carbonic. nu i-am văzut de mult
topindu-se în soare. (după Ședință totul va fi altfel. lumina puțin albastră. viziunea asupra subiectului clară. descompusă pe retină imaginea unui tînăr cu ascendent într-o zodie de foc. un troleibuz plin de viață. și peste cîmpul plin de maci, găinile)