Bombele ce cad, gloanțele ce zboară,
Totul e un iad, făcute să doară.
Lipit de pământ, simt gustul de humă,
Dar am scut de-argint, cu chipul de zână.
Trei ani au trecut, e grea despărțirea,
Când tu, cu-n sărut, jurata-mi iubirea.
Când ochii deschid și văd dimineața,
Te văd iar în gând, îți simt iar dulceața,
Și cred că există un bun Dumnezeu,
Iubirea ți-e castă și știu că ți-e greu,
Îți jur fată dragă, în sat m-oi întoarce,
Iubirea să-mi șteargă durerea în pace.
De-odată, strivit, tot cerul m-apasă,
Ceva m-a lovit și plâng, vreau acasă,
Nu știu ce-a urmat dar sunt imortal,
Căci viu sunt în pat, în pat de spital.
O voce mă cheamă, salut mai bătrâne,
Dormit-ai o iarnă, acum totu-i bine,
Piciorul tău stâng acum nu-l mai ai,
Îmi vine să plang dar tu forță-mi dai.
Acum merg spre casă râzând dar și gem,
Durerea-mi apasă piciorul de lemn,
Mă apropii de casă și văd în grădină,
Frumoasă fetiță cu ochi de lumină.
Ești înger sau fată? îi cer să îmi spună.
Maria mă cheamă, am trei ani și-o lună.
M-aplec în genunchi. O, Doamne, ești mare.
Nu vreau s-o deochi, să-i cer doar iertare.
Dar gura uscată refuză să spună
Că eu îi sunt tată, vom fi împreună.
Aud vocea mamei, visată de-o viață,
Frumoasă, înaltă, dar ce văd mă-ngheață.
Un altul aproape, o ține de mână,
Pământul te-ngroape, femeie nebună,
Durerea îmi stinge, furia asasină,
Curaj n-am a plânge, e fata-n grădină.
Fetița mă vede și mâna o-ntinde,
Sărac ea mă crede și-o văd cum surâde.
Îți dau de la mine, și-n mână îmi pune,
Primește străine un ban de la mine.
Și îngerul meu se-ntoarse în casă,
Încerc dar mi-e greu, și-o las să mă lase.