Un clovn posac se duce la serviciu
Și-și vede-n luciul bălții fața hâdă,
Îl doare-ngrozitorul său supliciu
De-a face o grămadă de copii să râdă.

E un clovn trist ce n-are chef de glume
De când nevasta și copiii l-au lăsat
Și s-au tot dus să-și piardă urma-n lume,
Departe de un soț și un tătic ratat.

Ce vină are clovnul că și-a ales ca soartă
S-aducă haz și râsete nenumărate?
Acum se duce trist să facă lumea toată
Să râdă de un clovn mort de singurătate.