poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-04-14 | | Înscris în bibliotecă de Necula Florin Danut
Cute ale tăcerii, ziduri fără ferestre,
guri pîngărite de cuminecătură guri de ghips, guri încleștate în bezne, voi, rictusuri suave, schimonoseli de ură mai recunoașteți glasul cu sunete prea slabe și glezna putrezind lîngă pedală și pieptul lui, o harfă, pe ale cărei coarde purta, ca pe o targă, imensa oboseală? Mai recunoașteți bustul din marmure neclare stînd în bătaia lunii, tăcut, ca un landou și pletele prelungi curgînd spre buzunare și nasturii de aur cusuți peste tricou? Au putrezit, pesemne, și n-au rămas din toate aceste indicații de profil decît ecoul jalnic al tristelor stigmate prinzîndu-i, ca un cearcăn, oftatul inutil. Posomorîte guri, voi, bîiguieli încete, iată Alergătorul, feroce și posac gonind pe șaua roasă a unei biciclete prin miturile tulburi ale acestui veac: din care fald al nopții cu moliciuni de gumă și-a răsucit în aer statura, ca pe-un pod? Din ce copac lăuntric se scurge, ca o spumă, lumina care taie conturul lui schilod? El e acela care și-a îngropat în palme nefericita frunte și-o strînge, ca în clești, pe el îl sorb, domoale, nisipurile calme și îl privesc, tăcute, nălucile din fresci. Din șapte mii de grote simunul se repede, cometele își pleacă sporadicele trene și umbra lui, în umbră, abia dacă se vede ca o columnă vagă, zărită printre gene. Iată Alergătorul! Sub frescele antice cu gesturi istovite și încete încearcă beregata spre stele să-și ridice lumina să le-o lingă, înnebunit de sete. E, poate, obosită metalica lui pulpă, falangele bolnave știu bine că îl dor și glezna, prăbușită lîngă pedala ruptă, se tîrîie pe dune ca un gladiator. Și totuși, clătinînd nisipurile fluide, imensele clepsidre de veacuri neîntoarse, el se rotește-n jurul străvechii piramide ca fluturele, seara, cu aripile arse. Iată Alergătorul! Genunchiul lui de taur s-ar tolăni, o clipă, pe-un scaun, la bordel; imensul os al frunții, încununat cu lauri, de colțul unei mese s-ar rezima și el. Visați la osatura superbului Heracle, dar oasele acestea, umane, chinuite, eu le-aș culca, să doarmă, pe fundul unei racle la sînul putrezitei prințese Nefertite. Iată Alergătorul! Rîvnind mătasea suplă și-a îngropat piciorul în cîrpe și obiele și aspra moletieră, înfiptă peste pulpă i-a ros pînă la sînge neprihănita piele. Iată Alergătorul! Ca o hienă latră; poate că nu mai știe și nu mai vrea nimic. O, dacă s-ar trezi prințesele de piatră ca să-i lipească gura, cu limba, ca pe-un plic!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate