Clic-clic, clic-clic...
Suflul călătoriilor galactice,
surâsul văratic al planetelor răvășite,
sunetul clișeic al unei decapitări artistice,
omul surprins pe altarul jertfirii.

Clic-clic, clic-clic...
Sub forma angelică apare Anti-EA,
rebelă, senină, surâzătoare, ambivalentă.
Reconstituită din culori,
colorată în sunete aleatorii,
prefigurată prin alegorii și schimonoseli ilustre,
schimbătoare și... ucigașă.
Revelație princiară a demonilor ascunși,
printre portițele avatarului prezent.

Clic-clic, clic-clic...
...și coasa lovește, desprinde,
reneagă, alege, distruge.
Apoi omul se prăbușește în antiteza emoțiilor,
emoția trăirii - drogul de neprețuit al Universului.
Cupluri inerte, prăbușite în uitare.
Cupluri ucise de indiferență și căutare,
căutare incertă a iluziilor.
Cupluri risipite de vânturi sibiline.
Cupluri dispărute.

Clic-clic, clic-clic...
Și Hyperion răsare, viețuitor al astrelor,
astrul ferit al Big-Bang-urilor incerte,
incertitudinea Universului pe care-l conduce,
lordul-ocrotitor al ființelor suspecte.
Privește spre eoni indiferenți,
indiferent la schimbările opulente.
El este Hyperion și admiră Căderea,
în principiul temporal, el este Puterea.

Clic-clic, clic-clic...
Hyperia tresare, prin apele line,
Hyperia se-nspăimântă în nopți cu suspine.
Ea este iubirea, emoția, prezentul.
Ea este durerea, căldura, sentimentul.
Hyperia reneagă suferința, își simte Antiteza,
distrugerea viețuirii și îmbrățișarea ororii.

Clic-clic, clic-clic...
Odiseea Antitezei surprinde miracole,
reacționând subtil, trecând peste obstacole.
Livid, livid, bezna aluziilor non-emoționale,
emoții absente, emoții infecte - virus letal.
Însă liniștea cosmică trezește accidente.
Liniștea emoției trezește elemente.
Tăcerea cumplită a nopții fără zâmbet.

Clic-clic, clic-clic...
Coasa acerbă devine culoare,
întunericul instrumentului devine răsărit,
apusul ființei devine renaștere,
renașterea demenței e suprimată-n legendă.
Hyperion răsare cu brațul de fier,
mitul absolutului printre stelele reci.
Resimte frisoane, dar și absența precară,
revine cumplit, printre picături apatice.

Clic-clic, clic-clic...
Și lumea ei este în sânge.
Hyperia plânge, Hyperia țipă,
Hyperia uită ce trebuia să mai simtă.
Universul ei mic, un glob de cristal,
alunecă lent spre coșmarul amar.
"Hyperion, Hyperion, ascultă-mi o chemare,
Hyperion, Hyperion, m-ai lăsat în uitare".

Clic-clic, clic-clic...
Și Hyperion tresare, înfiorat, cutremurat.
Prin plasa reflecțiilor solare,
Hyperion admiră o impresie de imagine,
o aluzie încețoșată a Nimicului.
Dar nu e Nimic, e ființare,
replica unui zâmbet, mai cald decât zarea.
Și Hyperion tresare.

Clic-clic, clic-clic...
O Anti-Ea încruntată, lovită, degenerată,
se ridică înspre aluzii,
provocând doar confuzii.
Dar protectorii resimt trezirea din veacuri uitate,
lorzii adormiți revin din promiscuitate.
Anti-Ea revine în zare,
privește, deplânge, adoră și moare.
Dar ea este sfârșitul,
anti-culoarea, anti-sunetul, anti-bucuria.
Ea era distrugerea, dar și nebunia.

Clic-clic, clic-clic...
Hyperion străpunge norul elementar,
Hyperia străpunge punctul complementar.
Privire-n privire, emoție senină,
surâs-n surâs într-o nouă lumină.
Hyperion ridică brațul Puterii,
Hyperia trimite optimismul primăverii.
Cei doi îmbrățișează scopul comun,
un zâmbet în zâmbet - iubire născută.
Iar Antiteza dispare prin fumul dorinței.

Anti-clic, anti-clic...
Renaștere luminoasă, semi-zei îmbrățișați.
Hyperion plânge,
Hyperia plânge.
Universul lui Hyperion este un nor,
Universul Hyeriei este un punct.
Elemente decorative ale unui singur cuvânt.
Hyperion se-ncruntă, cumplit, dar hotărât.
Hyperia reflectă, subit, emoții pierdute,
Hyperia râde.
Clic-clic, clic-clic...
Iar iubirea renaște din speranța împlinirii.