poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-04-09 | |
Tic-tac, tic-tac...
Prăbușit la marginea Universului, umilul urmaș al vestigiilor divine. Hyperion zace la intersecția unor alegeri, fatale, pestilențiale. Uimit, stupid, prin fereastra labirintului, este lovit, ferit de tot ce a iubit și urât. Privește... tic-tac, tic-tac, sunetul decepției finale, alabastrul mentalității banale, mâna care-l îmbracă, mâna care-l mângâie. Serile calme, înconjurat de același ceas... Tic-tac, tic-tac... Hyperion se ridică din mocirla reveriei. Hyperion privește spre idealul nebuniei. Hyperion nu mai este Hyperion. Hyperion este Omul, cugetând, plângând, regretând, uitând. Omul este omul, opțiunea definitivă, calea niciodată aleasă. Omul este relicva, spaima serilor dramatice. Relicva tinde spre om, relicva tinde spre Hyperion... Tic-tac, tic-tac... Ceasul îmbrățișează zeul cu impresii temporale, timpul iubește nepărtinitor, nepărtinirea aduce salvarea, salvarea este Hyperion. Dar Hyperion nu dorește salvarea, salvarea îl dorește pe Hyperion. Tic-tac, tic-tac... Spațiul este imperiul dorinței, dorința devine umană, palpabilă, aducându-l pe Hyperion în momentul ființei. Iar ceasul o aduce pe Ea, Hyperia, zeița culpabilă. Este Hyperia, noaptea care zdruncină, Ziua care fulgeră, incinerând fapte, vorbe... Tic-tac, tic-tac... Dar Hyperia străbate un alt Univers, universul aprobă o altă Hyperia. Hyperion este confuz, prins în capcana adorării. Hyperion este difuz. Cautarea Hyperiei ucide speranța, speranța adulmecă disperare, uitare. Hyperion îmbrățișează prezentul. Tic-tac, tic-tac... Fumul moleculelor regăsite, atomii regăsirii fumate. Efervescența nopții fără noapte, noaptea care respinge singurătatea, singurătatea care ucide solitudinea. Hyperia străbate valuri de conștiință, conștiința trimite molecule de dorință, dorința surâde și acceptă mesajul subtil: "Te doresc și te vreau aici, Hyperion cel întunecat". Tic-tac, tic-tac... Mesaje galactice, mesaje sublime. Sublimul afabil, urmașul condamnabil, pedeapsa conștiinței, dar nu și a voinței. Mesaje viabile, ultimul strigăt al disperării. Hyperion cântă, undeva departe, departe strigă spre cerul îndurării. Hyperion așteaptă. Tic-tac, tic-tac... Hyperia ascultă bezna cosmică. Hyperia domină cutremure, răbufniri, căldura stelelor, suspinând la umbra planetelor muribunde. Hyperia este vie, un ghem de emoții complexe, un complex de amor și frisoane. Hyperia așteaptă. Tic-tac, tic-tac... Hyperion este Universul. Hyperion este Timpul. Hyperion este Omul. Hyperion este... Nimicul, iar Nimicul nu aude, Nimicul nu ascultă voci inexistente... Tic-tac, tic-tac... Iar iubirea se prăbușește în durerea neîmplinirii.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate