Sunt zile de primăvară plină
când la spitalul de psihiatrie Alexandru Obregia
evadați din saloane, cutreieră fericiți,
oameni buni, mai sănătoși mintal decât noi,
care-și vorbesc despre persistența memoriei
sau strigătul lui Munch.

Astăzi vor încorona un nou rege.
un personaj dubios, netuns de 4 luni,
pictat pe trupul flămând - în culori fără de culoare
și care repetă monocord, doar când razele fac unghi
de 45 cu asflatul îndoliat de lumină.
- dor ma mu. nu mai e timp acu !

l-au pus pe-un scaun electric spre-nserat
și au început pe rând, cu tact milităresc
să-i tundă câte-o șuviță.
țac-țac-tac. metalic țac.
Părea că din el se pierd în șiruri veacuri
urlând crize mondiale, versuri prozaice
lipsite de sens,ritm sau har
decupate dintr-o pagină de ziar,
iar el, gândind la zilele trecute de la moartea bunicii
la care n-a fost măcar c-o lumânare,
simțea cum tot edificiul se clatină-n limbi de foc
cum toți nebunii sănătoși se prefac în carnea lui
în seva lui intimă și fără de păcat
și-ncep să bată la ore fixe
tic-tic-tic-tac.

l-au bătut așa de tare până când a început
să creadă pe cuvânt că pe el
mircea-l cheamă și că are ales destin,
criminal, păgân, mort, divin.

În fața lui acum adusă-fu o spartă oglindă
din salonul lui Valmont, răpus de schizofrenie.
aceeași oglindă în care mortul își privise ultima oară
buzele părăsite treptat de viață,
ochii palizi, limba vineție, respirația cețoasă
ca o perdea de catifea brodată-n spini.
i-au pus dinainte electrocardiograma cu cele din urmă
variații de flux are răposatului frumos.
citea-n ele un fel de hartă, drum inițiatic,
sălbatec fior.

Ș-atunci înțelesese că nu trebuie să-nchidă
nu trebuie să se termine cu ceva tot chinul lui
ca să găsească o finalitate - liniștea casnică a sfârșitului comun.

Privind pe Valmont coborând în scorbura rece
își fixă coroana pe chelie
tot așa cum pe-un portativ așez cuminte cheia sol
la început de drum.

Regele,nebun și blajin urlă-n cele din urmă -

Opriți a sa coborâre
să se termine cu moartea.
și-n flori ofilite să mirosim
parfumul întunecatei eternități.
pentru că noi nu murim
pentru că suntem imuni la moarte de-acum
să-i strigăm când ne-aleargă de la spate,
disperată de a ne iubi.
nu,nu.... dor ma mu...
Piua 10 acu'.