poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-03-28 | |
design
oamenii corpului T sunt singurii care stau în corpul T . o uriașă encefalogramă ne arată că atunci când părăsesc corpul oamenii caută celelalte corpuri T. restul corpurilor au forme diferite, ciudate. pentru ei nu există cealaltă parte și la întoarcere pentru a preveni contaminarea toate nivelele sunt accesate folosind doar codurile de bare T. acum capacitatea de recuperare a amintirilor este singura care mai salvează funcționarea corpului, dar de fiecare data corpul devine mai puternic. în interiorul lui oamenii corpului își desenează , poiectează vietile pentru out –door și atunci când lumina soarelui cade pe geamurile corpului, în exterior se formează exact acea hologramă pe care oamenii corpului au visat-o atunci când dormeau, atunci când au venit pentru prima dată aici cu tramvaiul 147. random dream dar dacă ai să atingi sticla ai să vezi că ea se sfărâmă în mii de bucățele strălucitoare, translucide și rămân așa aproape închegate până suflă un vânt ușor ca într-o zi de iarnă când oamenii corpului T au desenat caravane în deșertul arabiei și era noapte și sufletele lor erau albe ca și veșmintele pe care le purtau noi eram privitorii ei erau trecătorii oameni a căror copilarie s-a mutat din oraș în în oraș împreună mergeam acolo într-o mașină fără radio când se auzea doar zgomotul motorului și astfel știam ca terminalul era aproape un alt oraș cu pereți de metal și sticla pe care noi, privitorii, am fi vrut să-l filmăm să le spunem ce simțim de mii de ori cum toți au căutat succesul, când succesul e doar o himeră când ei știau asta dar nu se puteau opri / iar nouă, privitorii cu ochelarii și lentilele noastre polarizate ne era greu sa spunem ce e adevărat și ce nu în timpul mort dintre orașe priveam pe geam copacii, cuiburile de berze, casele frumoase tramvaiele ce dispar în momentul în care te sui în ele pe străzi în care pietrele pavajului sunt negre, lustruite si strălucitoare ne era greu să spunem dacă noi suntem privitorii, iar ei trecătorii sau doar mișcările blânde ale aerului amestecând cu nisipul, pietrele și sticlele/ alcoolul care să ne conserve perfect corpurile
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate